Șoferi băuți sau fără permis, identificați de polițiști în cadrul unei ample razii, derulată sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

În cadrul acțiuniu au fost utilizate și aparatele Druger DrugTest 5000 intrate în dotarea polițiștilor, fiind efectuate testări pentru identificarea șoferilor care consumă substanțe interzise.

Conform purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu,  au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest peste 300 de conducători auto și au fost identificați mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale și dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce.

La data de 19.11.2022, ora 17:25, polițiștii au identificat un autoturism care se deplasa pe DJ 209 D din localitatea Stroiești, județ Suceava, fiind efectuat semnal regulamentar de oprire, conducătorul auto conformându-se.

În interiorul autoturismului, pe scaunul șoferului se afla un bărbat de 28 ani, domiciliat în sat/com. Stroiești, jud. Suceava, care emana halenă alcoolică.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal, urmând a se dispune procedural.

La data de 19.11.2022, orele 2130 patrula de siguranță publică din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în serviciul de patrulare, supraveghere și controlul circulației rutiere, a oprit pe D.C. 40 C din satul Românești, com. Grănicești, jud. Suceava, o autoutilitară care a circulat în direcția centrul satului Românești spre satul Iacobești.

În urma controlului efectuat, la volanul autoutilitarei a fost identificat șoferul în vârstă de 37 ani, din com. Grănicești, jud. Suceava, care fiind întrebat, a declarat verbal faptul că a condus autoutilitara, de la domiciliul său din satul Românești spre locuința mamei sale, cca. 2 km, fără a poseda permis de conducere auto.

Procedându-se la verificarea celui în cauză în bazele de date, s-a constatat că șoferul nu figurează în evidențe cu permis de conducere auto.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

Un bărbat beat a furat o mașină și a ajuns cu ea în șanț

Duminică dimineață, la orele 02.30, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pe DN 29A, în apropiere de intrarea în satul Șerbănești, comuna Zvoriștea, polițiștii SPR 8 Adâncata au observat un autoturism în șanțul de pe partea stângă a drumului.

Un bărbat se chinuia să iasă din interior.

Polițiștii au identificat șoferul mașinii și întrucât s-a constatat că acesta prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe timpul desfășurării acțivităților specifice de constatare, la sediul SPR 8 Adâncata s-a prezentat un alt bărbat, care a declarat că autoturismul i-a fost sustras din fața unui restaurant din comuna Zvoriștea, județul Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub inflența alcoolului sau a altor substanțe”, și „furtul în scop de folosință”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.