„În urma adoptării amendamentelor susţinute de PSD nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei KWh”, este declarația senatorului PSD de Suceava Ioan Stan.

Acesta spune că prin adoptarea amendamentelor PSD, populația va fi protejată o vreme și că specula și inflanția vor fi oprite.

Redăm integral declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

„Săptămâna aceasta, PSD a obţinut o nouă victorie în cadrul coaliţiei de guvernare reuşind să-şi impună amendamentele privind reglementarea pieței de energie.

Astfel specula și inflația vor fi oprite iar populația și economia națională vor fi protejate pe o perioadă îndelungată de timp.

Drept urmare, în urma adoptării amendamentelor susţinute de PSD nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator.

Amendamentele noastre privind reglementarea pieței de energie prevăd următoarele:

  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 100 de KWh/lună, prețul va fi de 0,68 de lei/KWh. Acest preț e valabil, indiferent de consum, în cazul celor care utilizează la domiciliu dispozitive sau echipamente medicale dar și pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii;
  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 255 de KWh pe lună, prețul va fi de 0,8 lei/KWh;
  • Pentru cei care se încadrează într-un consum de 300 de KWh/lună, prețul va fi de 0,8 lei/KWh pentru primii 255 de KWh și de maxim 1,3 lei pentru ce depășește acest prag;
  • Pentru cei care depășesc un consum de 300 KWh/lună, se va plăti un preț unic de maxim 1,3 lei/KWh (dacă în contractul cu furnizorul este prevăzut un preț mai mic de 1,3 lei/KWh, atunci se aplică prețul din contract);
  • Pentru IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, creșe, operatori din industria alimentară, companii de utilitate publică, lăcașe de cult, instituții publice se va plăti un preț de maxim 1 leu/KWh, cu TVA inclus pentru 85% din consumul lunar și diferența la maxim 1,3 lei/KWh;
  • Pentru celelalte categorii de consumatori non-casnici se va plăti un preț de maximum 1,3 lei/KWh, cu TVA inclus.

Toate aceste măsuri şi preţuri vor fi aplicate până la 31 Martie 2025.

După cum se poate vedea, perseverența și argumentele PSD au contribuit, din nou, la identificarea și aprobarea unor măsuri în beneficiul populației și economiei țării, demonstrând iarăşi cât de importantă este prezenţa partidului nostru la guvernare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.