Razii ale polițiștilor în baruri și în trafic, la Vicovu de Sus. Au fost legitimate peste 120 de persoane și s-au aplicat amenzi în valoare de 12.000 de lei.
Raziile au avut loc în data de 30 noiembrie, în intervalul orar 20.00 – 24.00, pe raza orașului Vicovu de Sus și a comunelor arondate și au participat şi poliţişti din cadrul I.P.J.Suceava –S.I.C.E. şi S.A.S. precum şi lucrători din cadrul IJJ Suceava.
S-a acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație cu risc ridicat de accidente cât și pe străzile secundare din zonele menționate anterior, efectuându-se şi controale în incinta sălilor de jocuri de noroc şi a unităţilor economice.
În cadrul raziei, polițiștii au verificat șapte unități economice, peste 80 de vehicule și au legitimat peste 120 persoane.
Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale la regimul rutier, dar și două sancțiuni unor agenți economici în valoare de 12.000 lei, la Legea 227/2015 privind Codul Fiscal. De asemenea, a fost dispusă confiscarea sumei de 1.000 lei în numerar.
Totodată, au fost confiscate 2080 țigarete de contrabandă.
„Astfel de acțiuni punctuale și cu efective sporite vor fi continuate și în perioada următoare de către polițiști. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.