Fălticeneancă în stare gravă, la Spitalul Județean Suceava, după ce s-a aruncat de la etaj din cauza soțului gelos. Incidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în municipiul Fălticeni.
Femeia de 34 de ani s-a aruncat de la etajul trei si a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale cu deplasare, pneumotorax (plămân perforat, cu aer în interior), contuzii pulmonare, contuzie abdominala, fracturi multiple la nivelul coloanei dorsale și lombare. Ea este internată pe Sectia de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean Suceava.
Fălticeneanca a intenționat să se sinucidă din cauză că soțul este foarte gelos. Conform unor surse, bărbatul este marinar și a fost plecat într-o cursă timp de 6 luni. La întoarcerea acasă, acesta a acuzat-o pe femeie că ar avea o relație cu un alt bărbat și i-a tot făcut reproșuri.
Supărată de atitudinea soțului, femeia s-a aruncat de la etajul trei al blocului în care locuișete, dorind să își ia viața. LOcatarii au fost cer care au sunat la 112 și au cerut ajutor.
Polițiștii fac o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut incidentul.