Bărbat găsit mort în stradă, la Horodniceni. Descoperirea macabră a fost făcută joi după amiază.
Joi, la ora 16.22, polițiștii de la Mălini au fost sesizați prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că pe raza satului Rotopănești, comuna Horodniceni, județul Suceava, un bărbat a căzut pe stradă și este inconștient.
La fața locului s-a deplasat patrula de poliție din cadrul S.P.R. 7 Mălini și au fost efectuate cercetări.
A rezultat că joi, la orele 16.00, un bărbat în vârstă de 56 ani din sat Rotopănești, comuna Horodniceni, a fost găsit căzut jos pe carosabil în stare de inconștiență, în intersecția dintre D.J. 209A și strada Nicolae Istrate din localitate, având bicicleta personală lângă el.
Cel care a făcut descoperirea l-a transportat la domiciliu pe bărbat, iar la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical de urgență care a constatat decesul acestuia.
Cadavrul a fost preluat și depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, urmând a fi efectuată autopsia acestuia și stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal nr. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă„.
Deocamdată, nu s-a putut stabili dacă defunctul circula pe bicicletă sau pedestru, urmând ca cercetările să fie continuate în cadrul dosarului penal.