Administratorul unei săli de jocuri din Suceava a fost bătut de un puști de 17 ani căruia i s-a interzis accesul. Puștiul a fost identificat în interior însă a fost scos cu forța tocmai pentru că accesul în sălile de jocuri de noroc este interzis minorilor.
Incidentul a avut loc marți seara, la o sală de jocuri din incinta Iulius Mall, iar administratorul a sunat la 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Compartimentului Siguranță Publică și Patrulare, ocazie cu care a fost identificat apelantul la 112 dar și persoana reclamată.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că puștiul de 17 ani, din municipiul Suceava, a intrat în sala de jocuri pentru a juca la aparate.
Întrucât este interzis accesul minorilor în sala de jocuri de noroc, administratorul i-a solicitat acestuia să părăsească incinta.
A urmat o discuție în contradictoriu care a degenerat, iar administratorul a încecat să îl scoată cu forța pe puști, îmbrâncindu-l.
Numai că băiatul l-a luat la bătaie pe administrator, lovindu-l cu pumnii în față. Acesta a fost rănit și a sunat la 112.
Persoanele implicate în incident au fost conduse la sediul Secției de Poliție Burdujeni, ocazie cu care ambele au depus plângere penală.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Proximitate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de „lovire sau alte violenţe”.