Medicii de la Spitalul Județean Suceava au refăcut fața unei tinere de 20 de ani după o operație de 3 ore. Este vorba despre o intervenție chirurgicală rară și dificilă.
Pacienta de 20 de ani a fost victima unei agresiuni și prezenta fractură dublă de mandibulă (subcondiliană stânga și laterală dreaptă) caracterizată prin asimetrie faciala, inocluzie fronto-laterală, tulburări funcționale, durere, amplitudinea deschiderii gurii limitată și sângerare intraorala activă.
Ea a fost supusă la o interveție chrirurgicală care a durat apriximativ 3 ore, intervenție în cadrul căreia fragmentele osoase deplasate au fost repoziționate și stabilizate cu plăcuțe și suruburi de osteosinteză.
Operația a decurs fără complicații. Postoperator pacienta se simte bine, păstrând funcția masticatorie, fonația și mimica în limite normale, activitatea nervului facial nefiind lezată.
Particularitatea cazului este dată de unul din focare și anume fractură subcondiliană unde intervenția presupune că abordarea să fie transparotidiana, unde intalnim nervul facial ce se ocupă cu mimică feței pe partea afectată precum și vase importante cu risc vital.
„Intervenția presupune ca abordarea să fie transparotidiană, unde întâlnim nervul facial ce se ocupă cu mimica feței pe partea afectată precum și vase importante cu risc vital. S-a operat cu maximă atenție și precizie în permanență. Distanța față de nerv fiind aproximativ 1-2 mm, orice mică abatere de la protocol putând lăsa pacienta cu pareză definitivă hemifacială”, a declarat dr. Duprii Gelu, medic OMF.
Echipa operatorie a fost formată din: dr. Gelu Duprii, dr. Vlad Covrig, medici OMF, dr Violeta Ștefan medic anestezist și asistent Cătălina Obadă.
Purtătorul de cuvânt al SJU, dr. Dan Teororovici, a precizat că astfel de intervenții sunt foarte rare în spitalele din România.