Tânărul de 21 de ani împușcat de polițiști, la Moldovița, se zbate între viață și moarte. Acesta este internat la Reanimarea Spitalului Județean Suceava.
Fugarul a ajuns la spital în stare foarte gravă și a fost operat de urgență. El este la ATI iar pronosticul medicilor este rezervat în acest caz.
Tânărul, originar din Vatra Moldoviței, a fost împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri în trafic.
Sâmbătă noapte, pe raza localității Moldovița, județul Suceava, în jurul orei 22:40, echipajul de poliție din cadrul Sectiei de poliție rurală Vama, fiind in exercitarea atribuțiunilor de serviciu și în acțiune pe linie rutieră pe raza localității Moldovița, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism de teren înmatriculat in străinătate, prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă.
Din cauză că șoferul nu a respectat semnalul și și-a continuat deplasarea, mărind viteza, polițiștii au plecat in urmărirea autovehiculului.
La un moment dat, autovehiculul de teren a virat și a pătruns pe un drum forestier greu accesibil și accidentat, polițiștii continuând urmărirea cu dificultate.
Șoferul urmărit nu s-a supus somațiilor legale, situație în care unul dintre polițiștii din echipaj a executat două focuri de averisment în plan vertical și apoi foc spre autovehicul.
Urmărirea a fost întreruptă deoarece drumul forestier era unul accidentat si nu putea fi parcurs cu autospeciala de poliție.
La câteva minute de la acest eveniment, s-a primit un apel 112 de la o persoană anonimă prin care se sesiza că un tânăr este rănit, prezentând o plagă împușcată in zona spatelui.
Polițiștii au ajuns cu dificultate într-o zonă forestieră izolată, fiind solicitată și prezența unei ambulanțe.
Era vorba chiar de un pasager din mașina în care au tras polițiștii, pasager care era rănit în spate. În autoturismul de teren erau pasageri beți dar și sticle cu alcool iar șoferul era și el în stare de ebrietate.