Individ arestat după ce și-a amenințat soția cu toporul, a înjunghiat-o și a vrut să o violeze. Este vorba despre un bărbat din Ilișești.
La data de 21 ianuarie, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, „tentativă la infracțiunea de viol” , „violență în familie” şi „amenințare”.
Potrivit anchetatorilor, la data de 20 ianuarie, în jurul orei 21.00, individul a intrat fără drept în locuința soției sale situată în Ilișești, din holul locuinței a luat un topor, și i-a adresat soției sale amenințări cu moartea, după care a scos-o cu forța din imobil.
Afară, bărbatul a târât-o pe soție de păr aproximativ 30-40 metri, după care a cărat-o aproximativ doi kilometri. Acolo, individul a lovit-o pe femeie de trei ori cu pumnul în zona umărului drept.
Bestia nu s-a oprit aici. Nu a ținut cont că femeia era îmbrăcată doar cu o rochiţă fără mâneci, fiind desculţă, fără ciorapi, și a târât-o din nou pe jos aproximativ 20-30 de metri până au ajuns într-un loc izolat, pe câmp, în zona unui pârâu.
La un moment dat, individul a scos un cuțit din buzunarul pantalonilor, a lovit-o cu lama cuțitului în zona ochiului drept, la mâna stângă și la antebrațul stâng, amenințând-o în permanență că o va omorî, după care s-a urcat deasupra ei, i-a smuls lenjeria intimă și a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta fără acordul ei.
În urma agresiunilor fizice suferite, persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni pentru care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Agresorul a fost inițial reținut pentru 24 ore, după care judecătorii de la Gura Humorului au decis aretsrea sa pentru 30 de zile.