”România dispune de resurse financiare importante pentru a moderniza și digitaliza instituțiile publice din toată țara”, este declarația deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan.
Acesta a vorbit de cazierul judiciar eliberat online și spune că acest document demonstrează cât de mult poate fi simplificată viața românilor prin digitalizare.
Deputatul PNL de Suceava își dorește ca România, recunoscută ca țara IT-iștilor, să devină și una dintre cele mai digitalizate țări din lume.
Ioan Bălan a susținut o interpelare în Parlamentul României pe tema digitalizării documentelor:
”Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Mulți ani de zile s-a tot afirmat, în mod greșit sau rău-intenționat, că eliberarea unor documente de care românii au nevoie în mod frecvent nu se poate face cu ajutorul computerului și al internetului.
Ba că nu e suficient de sigur, ba că nu sunt bani pentru a implementa sisteme moderne, ba că e mai bine să rămânem ancorați în practicile specifice anilor ’80, căci românii sunt obișnuiți să stea la coadă.
S-a considerat că este mai bine ca oamenii să stea încolonați și resemnați în fața ghișeelor, în frig sau în ploaie, și să piardă timp și bani. Birocrația din unele instituții chiar ”și-a făcut datoria” și, până la 31 ianuarie 2023, puteai să vezi de la distanță cozile care se formau pe la ghișee pentru eliberarea unui banal cazier judiciar.
De la 1 februarie, însă, în baza Legii nr.3/2023, cazierul judiciar se poate obține în format electronic în numai câteva minute, din platforma electronică ghiseul.ro, fără costuri, fără drumuri, fără nervi.
Numai în prima zi de la implementarea soluției electronice, mii de români și-au făcut conturi electronice și au obținut acest document.
Stimați colegi,
După succesul înregistrat de platforma ghiseul.ro privind plata impozitelor și taxelor locale, plata amenzilor de circulație sau a unor taxe solicitate de serviciile de evidența populației sau de serviciile de înmatriculări auto, nu vreau să mai aud din partea niciunui decident politic că ”nu se poate”, atunci când vor trebui implementate noi soluții electronice care să ușureze viața românilor.
Mai mult decât atât, atât prin PNRR, cât și prin programele operaționale aferente cadrului financiar 2021-2027, România dispune de resurse financiare importante pentru a moderniza și digitaliza instituțiile publice din toată țara, o parte consistentă din fonduri fiind disponibilă și pentru digitalizarea activității antreprenorilor români.
Am mare încredere în tânărul ministru liberal care conduce Ministerul digitalizării, încredere determinată și de faptul că, în mai puțin de o lună de la publicarea Legii nr.3/2023 privind cazierul judiciar online, a făcut posibil ca acest lucru să ușureze viața românilor.
Îmi doresc ca toate fondurile externe nerambursabile disponibile pentru digitalizarea României să fie utilizate pe servicii de calitate, iar România, recunoscută ca țara IT-iștilor, să devină și una dintre cele mai digitalizate țări din lume.”