Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan solicită ministrului Sănătății măsuri pentru susținerea medicilor de familie și a cabinetelor acestora. În acest sens, deputatul a trimis o solicitare scrisă către ministrul Alexandru Rafila.

Acesta spune că nu este normal ca tot mai multe localități din zona Moldovei să rămână fără medici de familie și cabinete medicale iar oamenii să fie nevoiți să se deplaseze la kilometri distanță pentru a primit aistență medicală.

Ioan Bălan spune că autoritățile administrației publice locale trebuie să aibă cadrul legislativ prin care să poată susține logistic înființarea de cabinete de medicină de familie sau de puncte de lucru iar medicii tineri trebuie să beneficieze de anumite facilități pentru a veni și a profesa în localități rurale.

Redăm interpelarea deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan:

  „Stimate domnule ministru,

          Medicina de familie reprezintă cea mai eficientă și eficace modalitate de a asigura asistența medicală primară și de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor, a familiilor și comunităților, prin acțiuni de tip preventiv, terapeutic și de recuperare.

Mai mult decât atât, medicina de familie poate contribui și la degrevarea activității unităților spitalicești. Din păcate, tot mai multe localități din Moldova (23 de localități din județele Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui și Suceava) nu au un cabinet de medicină de familie și nici un punct de lucru (așa cum prevede art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii). Din această cauză, mii de cetățeni trebuie să se deplaseze zeci de km până la cea mai apropiată unitate sanitară.

Pe lângă faptul că tinerii rezidenți nu sunt atrași de o carieră în medicina de familie în mediul rural, majoritatea autorităților administrației publice reclamă faptul că actuala legislație nu le permite să acorde facilități și sprijin pentru înființarea de cabinete medicale în comune.

În condițiile în care statul român are obligația constituțională de a asigura tuturor cetățenilor accesul la servicii de sănătate de calitate, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații: 

  • Câte localități din județul Suceava nu au niciun cabinet de medicină de familie?
  • Care este numărul de pacienți arondați unui medic de familie în județul Suceava (urban/rural)?
  • Câți medici de familie din județul Suceava vor îndeplini în următorii 6 ani condițiile legale de pensionare pentru limită de vârstă și ce măsuri aveți în vedere pentru a stimula tinerii rezidenți să urmeze o carieră în domeniul medicinei de familie?
  • Ce măsuri legislative aveți în vedere astfel încât autoritățile administrației publice locale să poată susține logistic înființarea de cabinete de medicină de familie sau de puncte de lucru, precum și să acorde unele facilități pentru tinerii medici care ar dori să se stabilească în mediul rural?”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.