Bărbat găsit spânzurat la o balastieră, în Miercurea Mare. Descoperirea a fost făcută la o balastieră din localitatea suceveană Baia.

Miercuri, la ora 18:50, polițiștii de la Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie despre un bărbat găsit spânzurat la o balastieră,  în localitatea Baia.

Cu ocazia deplasării la fața locului, în apropierea albiei râului Moldova, pe malul estic, din localitatea Baia, în zona denumită popular „La Balastieră”  a fost identificat un localnic de 68 de ani, inconștient, spânzurat cu o funie de o răchită.

La fața locului a sosit și o ambulanță de la spitalul din Fălticeni. Cadrele sanitare au efectuat în zadar manevre de resuscitare, minute în șir. În final ele au declarat decesul bărbatului respectiv.

Defunctul locuia la o distanță de aproximativ 800 metri de locul unde a fost găsit decedat, iar ultima dată când un membru al familiei sale a discutat cu acesta, a fost în data de 12 aprilie, în jurul orelor 16:50, când fiica sa, în vârstă de 44, a discutat cu acesta telefonic.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei de către lucrătorii din cadrul SML Suceava.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal  sub aspectul comiterii infracțiunii de moarte suspectă și așteaptă rezultatele necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.