Șocant. Băiatul de 5 ani care a fost găsit înecat în canalul micro-hidrocentralei de la Bilca, joi seară, a căzut în canal de față cu alți doi copii, unul dintre ei chiar fratele lui.
Cei doi însă nu au cerut ajutor și nu le-au spus părinților în primă fază ce s-a întâmplat, de frică să nu fie certați. Așa că băiatul de 5 ani nu a avut nici o șansă să mai fie scos în viață din canalul respectiv.
Pompierii au fost anunțați de incident la ora 20.00, când li s-a solicitat intervenția prin numărul de urgență 112.
Din cercetările polițiștilor, a reieșit însă că micuțul de 5 ani a căzut cu bicicleta în apă undeva în jurul orei 12.00, deci cu 8 ore înainte de apelul la 112.
La fața locului, s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și cu o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.
Din nefericire, trupul neînsuflețit al copilului a fost identificat, în jurul orei 21:30, la o distanță de 2 kilometri față de locul în care a fost văzut ultima oară.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor, a reieșit că micuțul se afla la joacă împreună cu fratele lui de 7 ani și cu un alt copil mai mare – de 9 ani.
Toți trei s-au jucat o vreme în zona denumită popular ”toloacă”, situată în apropierea canalului de evacuare al apei de la micro- hidrocentrală.
La un moment dat, băieții mai mari au început să arunce cu pietre în apa canalului, în timp ce micuțul de 5 ani făcea ture în jurul lor cu bicicleta.
Numai că, băiețelul s-a dezechilibrat și a căzut cu tot cu bicicletă în canal.
Copilul de 9 ani a încercat să îl aducă la mal, însă pereții canalului erau prea abrupți și curenții apei prea puternici, și nu a reușit să îl salveze.
Din cercetări, a reieșit că minorul a fost dus de apă la o distanță de aproximativ 80 de metri, unde s-a scufundat și nu a mai fost văzut.
Din discuțiile purtate de polițiști cu cei doi copii, a reieșit faptul că acestora le-a fost frică să spună imediat părinților sau altcuiva despre cele întâmplate, de teamă să nu fie certați.