Amenzi de 90.000 de lei aplicate societății care administrează iazul de decantare de la Isipoaia după poluarea râului Bistrița. Sancțiunile au fost aplicate de Garda de Mediu Suceava și de Sistemul de Gospodărire a Apelor.
În cursul zilei de luni, a avut loc o ședință tehnică de analiză a situației create de poluarea de pe râul Bistrița la care au participat: prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, directorul Administrației Bazinale de Apă Siret-Bacău – Relu Adam, șeful ISU – colonel Costică Ghiață, directorul SGA – Daniel Drăgoi, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului, precum și șeful punctului de lucru Vatra Dornei al societății Conversmin SA – Sabin Gabriel-Gheorghe.
Scopul ședinței tehnice a fost acela de a identifica soluții provizorii pentru diminuarea efectului poluării pe râul Bistrița.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat trimiterea de urgență în teren a unei echipe de experți tehnici autorizați.
Aceasta urmează să sosească la Suceava miercuri, pentru analizarea și furnizarea soluțiilor tehnice care să se plieze pe situația din zonă, dar și din alte obiective cu specific asemănător din județ.
Șeful ISU Suceava, colonelul Costică Ghiață, a propus ca soluție temporară montarea a două bazine cu membrane impermeabile, cu o capacitate de aproximativ 5.000 de litri, pentru preluarea deversărilor concentrate.
De asemenea, prefectul județului Suceava a transmis o solicitare Ministerului Economiei, pentru realizarea unei stații de epurare a apelor de mină.
În cursul serii de sâmbătă, 13 mai, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au observat că râul Bistrița, pe raza orașului Broșteni, în zona localității Holda, prezenta o culoare cărămizie, specifică poluării cu ape de mină, iar unda de poluare se deplasa spre județul Neamț.
În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că sursa de poluare cu apă de coloratură cărămizie este fosta platformă minieră Isipoaia, aflată sub administrarea SC Conversmin SA București.