Vasile Lavric, Mâncătorul de Femei de la Rădăuți, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare. Decizia a fost dată marți de magistrații Curții de Apel Suceava și nu mai poate fi atacată cu recurs.
Vasile Lavric a fost găsit vinovat de omor calificat și de profanare de cadavre în cazul ultimei soții, cea care a dispărut fără urmă.
Mai sunt însă moarte în condiții suspecte încă 5 femei din viața rădăuțeanului – cele trei surori Iordache și alte două neveste ale mecanicului auto din Rădăuți.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme.
Lavric este în arest preventiv de la finele anului 2020.