Elevi ajunși la spital de la balul de absolvire. Este vorba despre elevi care au petrecut împreună cu profesorii la restaurantul unei pensiuni din Vatra Dornei.
Cei zece au ajuns la spitalul din oraș cu simptome digestive: vomă, diaree și dureri abdominale, simptome caracteristice unei toxiinfecții alimentare.
Direcția de Sănătate Publică Suceava a demarat o anchetă în acest caz iar sanitarii s-au deplasat marți la fața locului pentru a recolta probe după ce au fost sesizați de medicii de la spitalul din Vatra Dornei.
Din cei zece elevi, doi au rămas internați în spital, fiind în stare mai gravă, restul au plecat la domiciliu cu tratament.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, ne-a declarat că se fac cercetări și sanitarii vor să afle dacă nu cumva elevii intoxicați au servit mâncare și în altă parte și asta deoarece la balul de absolvire au participat 180 de persoane și numai zece au prezentat simptomele unei toxiinfecții alimentare după câteva zile de la eveniment.
În funcție de rezultatele anchetei, sanitarii vor dispune măsuri.