Doi petrecăreți au ajuns cu arsuri de la grătar la spital după ce au vrut să aprindă focul. Aceștia au vrut să prepare carnea la un grătar cu gaz, în parcul Ariniș din Gura Humorului.

Joi, la ora 12:40, polițiștii au fost sesizați telefonic de cadrele medicale aflate în serviciu la Urgențele spitalului din Gura Humorului despre faptul că la această unitate medicală s-au prezentat două persoane cu arsuri pe suprafața corpului, care au afirmat că au avut un accident cu o butelie.

La spital polițiștii i-au identificat pe cei doi răniți un bărbat de 61 de ani, din Breaza și un tânăr de 19 ani.

Bărbatul de 61 de ani a declarat că, în jurul orei 12:00, a intenționat să facă un grătar în zona Ariniș, sens în care a dat drumul la gazul din butelia care era conectată la grătar.

Acesta nu avea chibritul la el și până când a adus un chibrit a durat câteva secunde, timp în care gazul s-a scurs din butelie.

Când a revenit la grătar, bărbatul a aprins un băț de chibrit, moment în care s-a declanșat o flacără puternică, care i-a produs arsuri atât lui, cât și tânărului de 19 ani – aflat lângă grătar.

Deși răniți, cei doi s-au urcat în autoturism și s-au deplasat singuri la spital.

Polițiștii au deschis în acest caz dosar de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.