Peste 180 de persoane legitimate, un local public închis și sancțiuni contravenționale aplicate pentru încălcarea normelor legale, într-o singură noapte.

 În noaptea de 03/04.06.2023, în intervalul orar 22:00 – 04:00, Serviciul Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava a organizat și desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii infracțiunilor stradale și a faptelor antisociale generate în zona cluburilor, barurilor și discotecilor.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Ordine Publică, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul Polițiilor Orașelor Cajvana și Milișăuți, polițiști rutieri, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava și lucrători de jandarmi din cadrul IJJ Suceava.

În cadrul acțiunii au fost verificate săli cu jocuri de noroc din cartierul Burdujeni – Suceava, zonele George Enescu și Obcini, trei cluburi din municipiul Suceava, precum și o discotecă din orașul Cajvana.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, au fost legitimate 181 de persoane și au fost efectuate 52 de controale corporale, 14 persoane fiind atenționate cu privire la normele de conduită socială.

Totodată, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.700 lei.

Au fost controlați 12 agenți de pază și securitate, 4 fiind sancționați contravențional.

Totodată, pentru deficiențele constatate în mod repetat, polițiștii au dispus închiderea temporară a unei discoteci din orașul Cajvana.

În data de 04.06.2023, la ora 00:10, în parcul din zona Cetate din mun. Suceava au fost depistate două tinere în vrâsta de 19 și respectiv 22 ani care consumau alcool și tulburau liniștea publică, în compania altor tineri. Cele 2 tinere au fost sancționate pentru consumul de alcool în locuri publice interzise în acest sens, conform art. 2 pct. 23 din Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Discotecă închisă la Cajvana

În data de 04.06.2023, la ora 03:05, s-a constatat că într-o locație de pe raza orașului Cajvana, activitatea de discotecă a continuat după ora închiderii localului, nefiind respectat orarul de funcționare stabilit prin acordul de funcționare emis de autoritatea publică locală, clienții din interior fiind serviți în continuare, în incinta localului.

Administratorului localului public a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.500 lei  pentru servirea consumatorilor după ora de închidere, stabilită în autorizația de funcționare.

În condițiile în care în urmă cu o lună, în aceeași locație a fost comisă o contravenție similară, s-a constatat astfel repetarea acestei contravenții, drept pentru care, în conformitate cu art. 3 alin. 4 s-a dispus măsura complementară a suspendării activității localului public, Serviciul de Ordine Publică efectuând demersuri pentru închiderea discotecii pe o perioadă de 30 zile.

Totodată, s-au luat măsuri pentru sancționarea aceleiași firme pentru nerespectarea prevederilor art. 9 din OG 99/2000 („Orarul de funcționare se afișează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia”).

Polițiștii reamintesc că siguranţa tinerilor constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în  domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

Totodată, la nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.