Accident rutier între Arbore și Cajvana, miercuri, la orele amiezii. Un motociclist de 38 de ani a fost grav rănit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul, un bărbat de 76 de ani, din Arbore, nu a dat prioritate la intrarea pe un drum principal de pe unul secundar. Mașina a lovit motocicleta care circula regulamentar. Vehiculul cu două roți a fost grav avariat în urma impactului iar motociclistul – tot localnic din Arbore, a suferit leziuni. Acesta a fost transportat la spital cu fracturi costale și cu o fractură la piciorul drept. Starea lui era însă stabilă, spun medicii. Cei doi au fost verificați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Polițiștii fac cercetări și au deschis un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.