Atmosferă incendiară, la concertul Deliei de la Zilele Sucevei, sâmbătă seară. Au fost aproximativ 15.000 de spectatori pe esplanada Casei Culturii.

A fost un show pe cinste, pe care sucevenii l-au apreciat. Tineri și mai puțini tineri au cântat și au dansat împreună cu interpreta.

Gazda evenimentului, primarul Ion Lungu, a urcat pe scenă și i-a oferit Deliei o distincție și un coș cu flori, în semn de prețuire, iar artista a fost încântată de suceveni.

Și recitalurile oferite de Antonia și Nicole Cherry au fost aplaudate de publicul sucevean la scenă deschisă.

Duminică, 25 iunie, pe esplanada Casei Culturii va concerta ”Zdob și Zdub”, cu începere de la ora 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.