Un bărbat a fost găsit mort în casă după ce vecinii au sunat la 112. Este vorba despre un localnic din Todirești, care locuia singur.
Miercuri seară, la orele 20.49, polițiștii de la Dărmănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de medicul de pe ambulanță despre faptul că o persoană de sex masculin a decedat la o locuință de pe raza satului Todirești, județul Suceava.
La fața locului polițiștii au identificat cadavrul unui bărbat de 60 ani, din Todirești.
Cu ocazia verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta locuia singur.
A fost examinat cadavrul, ocazie cu care s-a constatat că nu prezintă urme de violență și nu sunt suspiciuni cu privire la decesul acesteia.
La fața locului au fost solicitați lucrătorii SC EFEMER SRL, care au preluat cadavrul și l-au transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, urmând a se stabili cauza decesului.