polițiști, sursă foto România Liberă

Femeie din Bosanci, găsită spânzurată în hala unui depozit din Udești. Trupul acesteia a fost găsit într-o fostă hală de materiale de construcții, care acum aparținea femeii de 32 de ani.

Luni, la ora 21:40 polițiștii de la Ipotești au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un bărbat cu privire la faptul că a găsit-o pe soția sa spânzurată la depozitul ce îi aparține, din Udești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări. A rezultat că, în jurul orei 14:00, femeia de 32 ani, domiciliată în satul Bosanci, s-a deplasat singură cu autoturismul la hala proprietate folosită în trecut ca depozit materiale de construcții, din comuna Udești.

Cum aceasta nu a revenit, membrii familiei au început să o caute. În jurul orei 21:30, ei au găsit-o spânzurată cu o funie legată de o grindă metalică a acoperișului halei respective.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

Din primele discuții purtate de polițiști cu membrii familiei defunctei, a rezultat că, în ultima perioadă, femeia părea supărată și se retrăgea deseori la hala din satul Poieni – comuna Udești.

Polițiștii au deschis dosar de cercetare pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.