”Investițiile și fondurile europene trebuie să ajungă prioritar în mediul rural”, a declarat în Parlamentul României deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan.
Acesta a vorbit despre necesitatea modernizării satului românesc. Deputatul PNL de Suceava declară că această modernizare înseamnă realizarea de investiții esențiale în: educație, sănătate, utilități, drumuri și poduri, servicii publice de calitate și locuri de muncă.
Redăm declarația făcută de Ioan Bălan în Parlamentul României:
”Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Unul dintre cei mai apreciați scriitori români, Lucian Blaga, spunea că ”veșnicia s-a născut la sat”, referindu-se la bogăția de tradiții și de obiceiuri pe care le are satul românesc. Astăzi, când România traversează una dintre cele mai favorabile perioade de modernizare, satul românesc se află sub mai multe amenințări: tinerii aleg să studieze la oraș, își găsesc un loc de muncă și nu se mai întorc în casa părintească, copiii sunt tot mai puțini, iar în tot mai multe gospodării vezi părinți și bunici oftând, cu dorul în suflet.
Stimați colegi,
Nu putem trece cu vederea faptul că orașe precum Suceava, Clujul, Oradea, Sibiul nu sunt cu nimic mai prejos decât orașe dezvoltate din Uniunea Europeană, iar investițiile în curs de realizare și cele aflate în stadii avansate de proiectare vor face din orașele românești poli economici de dezvoltare.
E un proces pe care l-am așteptat atâția ani și astăzi se produce. Cu toate acestea, dată fiind valoarea foarte mare a fondurilor europene pe care PNL și Președintele României le-au obținut pentru țara noastră în perioada următoare, cred cu putere că o parte consistentă din investițiile care se pot realiza cu acestea să fie orientate către orașele mici și către mediul rural.
Modernizarea satului românesc pe care mi-o doresc înseamnă realizarea de investiții esențiale în educație, sănătate, utilități, drumuri și poduri, servicii publice de calitate și locuri de muncă aproape de oameni.
Trebuie să învățăm de la statele dezvoltate din Uniunea Europeană care, astăzi, se străduiesc să salveze din frumusețea rurală și este, în cele mai multe cazuri, prea târziu. În țara noastră nu este deloc prea târziu, ci, dimpotrivă, este cel mai bun moment să dezvoltăm România în mod armonios și, totodată, să ne prezervăm rădăcinile identitare.
Stimați colegi,
Nu vreau să închei înainte de a aprecia vizita unuia dintre cei mai buni prieteni ai României, Regele Charles al III-lea, care în prima sa vizită a ales România din două motive: pentru poporul român pe care îl admiră și îl respectă și pentru satul românesc unde vine să se încarce cu energie și bucurie.
Este admirabil modul în care Regele apreciază frumusețea satului românesc și cred că acest lucru trebuie să fie un imbold suplimentar pentru toți decidenții politici de a moderniza mediul rural românesc, prezervându-i toate frumusețile și comorile culturale pe care le are de oferit.
Dacă mă gândesc la județul meu, Suceava, fiecare sat și comună suceveană are ceva de spus peste secole despre noi românii, despre ceea ce suntem ca neam, despre cât de grea a fost istoria noastră ca popor și despre cât de puternică este credința noastră creștină.”