Accident cu 5 răniți, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit. Accidentul s-a petrecut marți noapte, pe raza localității Băișești – Cornu Luncii.

Evenimentul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, la ora 1:13.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a patru echipaje SAJ.

Cinci persoane, una din microbuz și patru din autoturism, au fost rănite și au necesitat ingrijiri medicale.

Două dintre victime, una din microbuz și cealaltă din autoturism, au rămas încarcerate și au necesitat interventia echipei de descarcerare pentru a fi extrase din vehicule.

Toate victimele (trei adolescenți cu vârste intre 16 și 17 ani, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 38 de ani) au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Polițiștii au efectuat măsurători la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.

Conform IPJ Suceava, un șofer de 28 ani din Republica Moldova, conducea microbuzul pe D.N. 2E, în sat Băișești, com. Cornu Luncii pe direcția Gura Humorului către Spătărești,  într-o succesiune de două curbe, sector prevăzut cu marcaj continuu, s-a  angajat în efectuarea unei depășiri neregulamentare.

Vehiculul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Cornu Luncii.

Cei doi conducători  auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ urmând să li se recolteze probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni și Suceava.

În momentul producerii accidentului conducătorii auto foloseau centura de siguanță. În autovehicule nu au fost identicate aparate de detectare a radarului.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face vinovat șoferul din Republica Moldova, care a efectuat o manevră de depășire neregulamentară într-o zonă interzisă și a pătruns pe sensul opus de mers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.