Familie cu copii mici în mașină, gazată de un alt șofer după o șicanare în trafic. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în zona METRO din municipiul Suceava.
Sub ochii celorlați participanți la trafic, un individ aflat la volanul unui autoturism BMW a oprit în dreptul altei mașini după care s-a dat jos cu un spray lacrimogen în mână.
Cum un geam al vehicului era deschis, individul a pulverizat în interior cu spray lacrimogran, după care a plecat de la fața locului.
Ocupanții mașini în care s-a dat cu spray lacrimogen mergeau la o petrecere, spun martorii.
În interior se aflau părinții și trei copii, două fetițe de câțiva anișori și un bebeluș de 2-3 luni. Aceștia au fost cobirâți de părinți și s-a cerut intervenția unei ambulanțe la fața locului.
Oamenii au sunat la 112 și polițiștii fac cercetări pentru identificarea atacatorului. Acesta ar fi avut o șicanare în trafic cu celălalt șofer și a vrut să îi dea o lecție.
Vom reveni cu detalii!