O tânără de 20 de ani, fără permis de conducere, a fost prinsă ciculând cu peste 100 km/h în localitate. Autoturismul a fost oprit la un filtru de poliție.

La primele ore ale zilei de marți, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul Rutier, care efectuau activităţi de control trafic rutier pe D.N 29, pe raza localității Plopeni,  au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism marca BMW care circula pe direcţia municipiul Suceava spre Dumbrăveni.

Agenții au tras vehiculul pe dreapta din cauză că acesta circula cu viteza de 108 km/h în localitate.

Polițiștii s-au deplasat la autoturismul în cauză, moment în care au observat că vehiculul  este cu volan pe partea dreaptă.

O femeie se afla pe locul șoferului iar pe locul pasagerului stânga-față se afla o persoană de sex masculin.

Procedându-se la legitimarea conducătoarei auto, s-a constatat că aceasta este o tânără de 20 ani, din comuna Fântânele.

Ca pasager în autoturism se afla proprietarul mașinii, un tânăr de 21 de ani din Liteni -Rotunda.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de tânăra care nu deține permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredințat de amicul ei.

Șoferița a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.800 lei iar polițiștii au întocmit dosare penale pe numele ambilor ocupanți ai mașinii pentru: „conducere fără permis” și ,,încredințare auto unei persoane fără permis”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.