Bărbat lovit cu pumnul în urma unui scandal produs într-o pensiune din Rădăuți. Agresorul este chiar administratorul pensiunii respective.
Joi, la ora 20.13, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un localnic cu privire la faptul că a fost agresat.
Având în vedere aceste aspecte, la fața locului s-au deplasat la fața locului polițiști și jandarmi gata să intervină în forță.
În fața pensiunii din Rădăuți, a fost identificat apelantul, care a relatat faptul că, în timp ce se afla în interiorul pensiunii, a fost agresat de administratorul acesteia, respectiv a fost lovit cu pumnul în zona feței, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut. Persoana vătămată a precizat că va depune plângere ulterior.
De asemenea, la fața locului a fost identificat și administratorul societății respective. Acesta a reclatat că, în timp ce se afla la sediul pensiunii, bărbatul respectiv a pătruns în interior și a provocat scandal, motiv pentru care a apăsat butonul de panică pentru a solicita firma de pază și l-a scos afară pe scandalagiu, precizând că nu l-a lovit pe acesta.
Apelantul la 112 era în stare avansată de ebrietate, prezenta o echimoză la nivelul buzei și o escoriație la nivelul cotului drept, solicitând deplasarea la o unitate medicală, motiv pentru care a fost preluat de echipajul din cadrul Jandarmeriei și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți unde a refuzat să fie consultat de cadrele medicale și a părăsit spitalul.
În cauză urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”, urmând a se soluționa procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.