Bătaie între două femei, în stradă, după ce una dintre ele a fost implicată într-un alt scandal. Incidentul s-a petrceut chiar de Sfânta Marie Mare, la Dolhasca.
Marți, la orele 1911, Poliția orașului Dolhasca a fost sesizatăprin SNUAU 112 de către o femeie din orașul Dolhasca, județul Suceava, cu privire la faptul că tocmai a fost lovită de către o vecină.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma verificărilor a reieșit că două vecine s-au luat la bătaie în stradă, ele lovindu-se reciproc.
Bătaia în stradă s-a produs după ce una din femei a fost implicată într-un alt scandal, cu concubinul ei. Cum din gospodăria celor doi se auzeau țipete, o vecină a venit și i-a făcut observație femeii respective să înceteze scandalul pentru că vecinii toți sunt deranjați de zgomot.
În scurt timp cele două vecine s-au luat la ceartă ia4 cearta a degenerat. În plină stradă, acestea s-au îmbrăncit și s-au lovit reciproc.
Polițiștii s-au sesizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:,,lovirea sau alte violențe”, urmând a fi formulate propuneri procedurale prin unitatea de parchet competentă.