Bărbat înjunghiat mortal de propriul frate după ce s-au certat de la niște baloți de paie. Ambii erau în stare de ebrietate.
Vineri seară, Politia municipiului Falticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Bogdănești despre faptul că are loc o bătaie între vecini, iar unul dintre aceștia a fost lovit cu un cuțit.
Polițiștii s-au deplsata la fața locului și au constatat că era vorba despre doi frați, care s-au luat la ceartă iar apoi la bătaie.
Cei doi bărbați, de 43 ani și 44 de ani, s-au luat la ceartă de la niște baloți de paie, pe fondul consumului de alcool.
În timpul scandalului, fratele mai mic a scos cuțitul și l-a lovit pe fratele mai mare în zona abdomenului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței dar rănitul era în stop cardio-respirator. Cum manevrele de resuscitare nu au avut efect, s-a declarat decesul bărbatului de 44 de ani.
Autorul crimei a fost identificat la fața locului. Acolo s-a deplasat o echipă operativă din cadrul S.I.C. și Serviciului Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a stabilit că în cursul zilei de 18.08.2023, Samson Constantin, pe fondul unui conflict spontan și totodată sub influența băuturilor alcoolice a suprimat viața fratelui său, prin folosirea unui cuțit, incidentul petrecându-se la locuința comună a celor două persoane, situată în comuna Bogdănești, județ Suceava.
Victima locuia împreună cu trei dintre frați în imobile diferite situate la aceeași adresă, toți fără ocupație, cunoscuți ca și consumatori de băuturi alcoolice.
Trupul bărbatului înjunghiat mortal de propriul frate a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, urmând a se efcetua necropsia.
Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Samson Constantin și reținerea pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.