Șoferiță prinsă beată criță la volan. Nu a putut sufla în etilotest și nu se putea ține pe picioare.

Polițiștii s-au chinuit minute bune să o testeze pe femeie cu etilotestul, dar șoferița nu a reușit să sufle în aparat.

Luni, în jurul orei 22:20, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au efectuat semnalul de oprire pentru un autoturism marca Smart pe DN 17, în municipiu.

La volan se afla o femeie care mirosea putenic a alcool și de aceea agenții au vrut să o testeze cu etilotestul.

Au avut surpriza să constate că șoferița nu se putea ține pe picioare. Ea s-a chinuit minute întregi să sufle în etilotest dar nu a reușit și polițiștii nu au putut să o testeze oricât de mult au încercat.

Având în vedere că șoferița emana o puternică halenă alcoolică și prezenta tulburări de echilibru, ea a fost luată la întrebări și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, de supărare.

Femeia a fost condusă la spitalul municipal din Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, în vederea determinării concentrației de alcool din sânge.

În cauză polițiștii au  întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.