Șofer prins beat la volan după ce a fost observat circulând cu mașina în zig-zag prin municipiul Suceava. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Joi seară, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Suceava, la orele 19:35, au observat pe strada Calea Burdujeni un autoturism care circula în zig-zag.
S-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia şi, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare șoferul a fost condus de polițiști la UPU Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta s-a ales cu dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.