Clipe de panică, în trafic, pe DN 17, la Poiana Stampei, marți seară. Un autotren încărcat cu piese auto a luat foc în trafic și a ars ca o torță. Șoferul a observat flăcările, a ieșit din cabină și a sunat la 112. Au ajuns la fața locului pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei și ai Detașamentului Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Stampei. Aceștia au intervenit cu cu 3 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un buldoexcavator pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat capul tractor al tirului și remorca, cu pericol de propagare la fondul forestier. Au ars autotrenul și încărcătura aferentă – piese auto. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor scântei mecanice provenite în urma unei defecțiuni la motorul autovehiculului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat fondul forestier din apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.