Femeie găsită moartă la câteva minute după ce și-a băut cafeau cu familia. Oamenii au sunat disperați la 112 și au cerut ajutor, dar medicii nu au mai putut face nimic.

Marți dimineață, la ora 07.48, polițiștii de la Milișăuți au fost sesizați prin apel 112 de către un lucrător al ambulanței despre faptul că o femeie de 43 ani a fost găsită decedată în locuința sa, din oraș Milisauti, județ Suceava, de către familie.

Oamenii au sunat disperați la 112 și au cerut ajutor. Ei au povestit polițiștilor că femeie și-a băut liniștită cafeaua împreună cu iubitul ei și cu membrii familiei, după care s-a deplasat în interiorul unei camera pentru a căuta un articol de vestimentație tatălui ei.

Văzând că au trecut aproximativ 5 minute și aceasta nu mai revine, familia s-a dus să o caute. Femeia a fost găsită inconștientă pe podeaua camerei, fără a respira. Tocmai de aceea membrii familiei au sunat la 112 și au solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței.

Cadrele medico-sanitare au găsit-o pe femeie în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare fără success, fiind constatat decesul la ora 08:08.

Din cele declarate polițiștilor de către membrii familiei, femeia era cunoscută ca având probleme de sănătate. S-a efectuat cercetarea la fața locului de către organele de poliție judiciare din cadrul Poliției orașului Milisauți împreună cu tehnicianul criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți nefiind identificate urme de agresiune pe corpul decedatei.

Cadavrul a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei exacte a morții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.