Casa Județeană de Pensii Suceava scoate la concurs 6 posturi.
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, domnul Constantin Boliacu, anunţă faptul că în perioada imediat următoare, Casa Judeţeană de Pensii Suceava va organiza concurs pentru ocuparea pe durată determinată a următoarelor posturi contractuale de execuţie, repartizate instituţiei pentru realizarea acţiunii de evaluare a dosarelor de pensii din sistemul public de pensii.
– Consilier (S),debutant-număr posturi-studii superioare:5
– Referent(M),debutant –număr posturi-studii medii:1
Primirea dosarelor în vederea participării la concurs se va face la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava, în zilele de 19 și 20 septembrie, până la orele 16.30.
Pe site –ul instituţiei va fi afişat anunţul de concurs, actele necesare pentru înscriere şi bibliografia. (www.cjpsv.ro).
Concursul va avea loc în data de 27.09.2023, ora 10.00 proba scrisă şi ulterior proba orală(interviul).
Constantin Boliacu a precizat că angajarea pe aceste posturi se face pe o perioadă determinată, până la data de 31.08.2024.