Traficanți de droguri din municipiul Suceava, săltați de mascați, în urma unor descinderi. Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de marți.

La data de 26 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județul Suceava, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că mai mulți tineri, din municipiul Suceava și localitățile limitrofe ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc și mare risc, precum și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori care, în prealabil, ar fi fost contactați telefonic sau prin intermediul aplicațiilor tip chat stabilind detaliile tranzacțiilor (ora, locul întâlnirii, prețul și cantitatea).

Astfel, pe parcursul cercetărilor, de la începutul anului 2023 și până în prezent, ar fi fost efectuate mai multe capturi de substanțe psihoactive noi și droguri de risc și mare risc, (canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), de la clienți ai dealerilor de substanțe interzise.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.