Grav accident rutier, la Vicovu de Sus, marți noapte. Șoferul unei mașini răsturnate a zburat prin parbriz.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.
Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital.
Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Autoturismul a fost scăpat de sub conte pe fondul vitezei și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, mașină a luat foc iar incendiul a fost stins de pompieri.