Polițiști amenințați cu furca de un individ care își sechestrase iubita. Incidentul s-a petrecut luni dimineață, la Slatina și au trebuit să intervină mascații pentru ca femeia să fie salvată.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni și luptătorii SAS de la IPJ Suceava au realizat în cursul acestei zile cu profesionalism o intervenție într-o situație de risc extrem pentru o femeie din comuna Slatina.

Prin intervenția graduală și utilizarea eficientă a mijloacelor din dotare dar și de intervenție tactică, polițiștii au reușit extragerea în condiții de siguranță a unei femei din locația în care era amenințată și agresată, ulterior fiind capturat și imobilizat și agresorul înainte de a-si provoca acte de automutilare, de a răni alte persoane sau de a provoca distrugeri.

Astfel, în jurul orei 10:30, o femeie a sesizat direct un echipaj de poliție care se afla pe raza comunei Slatina cu privire la faptul că este agresată și sechestrată de concubin din cauză că s-a decis să îl părăsească.

La fața locului s-a deplasat inițial echipajul de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini.

Bărbatul a devenit recalcitrant la vederea polițiștilor, a imobilizat-o pe femeie iar ulterior s-a îndreptat amenințător către echipajul de intervenție cu o furcă, aruncând-o asupra polițiștilor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

După efectuarea somațiilor legale, având în vedere comportamentul agresiv al bărbatului, polițiștii au executat 3 focuri de avertisment în plan vertical.

Totodată, în urma acțiunii polițiștilor bărbatul a eliberat femeia pe care o ținea de mână, aceasta fiind preluată de către polițiști în condiții de siguranță și evacuată.

Agresorul a renunțat la activitatea ostilă și a fugit în locuință, unde s-a baricadat, amenințând că și dă foc și amenințând polițiștii.

La fața locului a fost direcționata o grupă de intervenție SAS – IPJ Suceava, în vederea gestionării graduale a situației, conform procedurilor de intervenție. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul unei grupe de jandarmi.

Deși s-a încercat inițierea unor proceduri de negociere prin sistemele acustice, întrucât nu s-a reușit stabilirea unui canal de comunicare, pentru evitarea unor situații suplimentare de risc, polițiștii au decis o intervenție în forță în locație.

Au fost utilizate toate mijloacele de autoprotectie pentru polițiștii și elementele de tehnică din dotare, activitatea de intervenție fiind înregistrată cu echipamentele tehnice speciale iar polițiștii au intrat cu forța în imobil.

După pătrunderea în locație și efectuarea verificărilor, bărbatul a fost găsit în podul locuinței, ascuns sub niște saci cu lucruri casnice.

Individul a fost preluat fără alte incidente, nefiind necesare alte elemente din dotarea tehnică.

Acesta a fost condus la sediul Secției de Poliție Mălini, urmând a fi efectuate audieri și a fi dispuse toate măsurile procedurale, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului, încadrării juridice a faptelor și pentru dispunerea măsurilor procesuale adecvate.

Totodată, vor fi aplicate toate procedurile incidente Legii 217/2003 privind prevenirea violenței domestice, urmând a se dispune măsuri pentru protecția fizică, psihică și patrimonială a victimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.