foto:arhivă

O mașină scăpată de sub controlul șoferului beat a făcut ravagii, la Păltinoasa. Autoturismul a lovit tot ce i-a ieșit în cale, până s-a oprit în poarta unei case.

Accidentul rutier s-a petrecut duminică după amiază, în jurul orelor 16.00. Polițiștii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din Păltinoasa, județ Suceava, cu privire la faptul că a avut loc un accident iar conducătorul auto este beat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetări și măsurători.

Ei au stabilit că un șofer din Păltinoasa a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla. Mașina a intrat în coliziune cu un parapet situat în partea din dreapta a sensului de mers.

Ulterior, ca urmare a coliziunii cu parapetul, autoturismul a ricoșat pe contrasens, intrând în coliziune cu un vehicul condus regulamentar și care circula din sens opus.

Apoi autoturismul marca VW a mai circulat circa 120 metri pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul și poarta de acces în curtea unei locuințe – situată pe partea stângă a DN17.

Șoferul care a produs accidentul rutier a fost identificat la fața locului iar acesta mirosea a alcool, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1,56 alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Gura Humorului pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul în stare de ebrietate a fost reținut și introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.