Șofer rămas încarcerat după ce a intrat cu mașina într-un copac doborât de vânt chiar pe carosabil. Accidentul rutier s-a petrecut pe raza localității sucevene Clit, la primele ore ale dimineții de vineri.

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare la un accident rutier produs pe raza localității Clit, la ieșire spre comuna Marginea (DN2E).

Pe fondul fenomenelor meteo periculoase (vânt puternic), un arbore a căzut pe carosabil, iar conducătorul auto nu l-a observat la timp și a intrat în coliziune cu acesta, rămânând încarcerat în interiorul autoturismului.

Salvatorii au asigurat accesul către victimă, pe care au extras-o în siguranță și au predat-o echipajului medical. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul (în vârstă de 35 de ani), conștient și cooperant, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Ulterior, pompierii au tăiat arborele și l-au îndepărtat de pe carosabil, eliberând traficul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.