Cascadorii cu mașina plină de copii, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori până a ajuns înapoi pe roți.
Accidentul rutier s-a petrecut luni după-amiază. Un șofer, în timp ce conducea autoturismul marca VW pe DN 2H, în afara localității Putna, având direcția de deplasare către orașul Vicovu de Sus, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul scăpat de sub control a intrat în coliziune cu un mal de pământ, după care s-a răsturnat de mai multe ori pe un teren agricol și s-a oprit pe roți, pe terenul respectiv.
Ca urmare a impactului a rezultat avarierea vehiculului dar și rănirea conducătorului auto, acesta fiind preluat de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
El a suferit traumatism cranio-cerebral fără pierderea conștiinței și contuzie torato-abdominală.
Bărbatul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale suplimentare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat  mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În calitate de pasageri în autoturism se mai aflau la momentul accidentului soția șoferului și cei cinci copii, însă aceștia nu au fost răniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.