Deputatul Ioan Bălan își prezintă public activitatea parlamentară de anul trecut. Acesta a avut nu mai puțin de 114 interpelări la adresa miniștrilor, pe teme care vizează aspecte importante de la nivelul județului Suceava.
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a realizat un raport sintetic de evaluare asupra activității sale din Camera Deputaților, înainte de începerea noii sesiuni parlamentare din luna februarie, și și-a stabilit o serie de priorități legislative curajoase pentru perioada următoare:
”Cred cu putere că sucevenii care și-au pus încrederea în noi trebuie să cunoască tot ceea ce facem noi efectiv în Parlament, în ce constă activitatea noastră și cum contribuim noi la dezvoltarea țării și a județului.
Din acest motiv am realizat un raport sintetic asupra activității mele parlamentare până la data de 31 decembrie 2023 și mi-am stabilit deja o parte dintre obiectivele legislative pentru următoarele luni.
Exprimată în cifre, activitatea mea poate fi descrisă, după cum urmează:
- am formulat nu mai puțin de 114 întrebări și interpelări la adresa miniștrilor, prin care le-am sesizat acestora probleme cu care se confruntă sucevenii. Cu ajutorul acestor interpelări extrem de utile, am reușit să soluționez cea mai mare parte dintre problemele semnalate de mine și de cetățeni;
- am inițiat 65 de proiecte legislative, dintre care 18 sunt deja legi în vigoare, utile pentru români. Aș da ca exemplu, legea pentru digitalizarea serviciilor consulare, legea pentru accesul pacienților la medicina personalizată, legea pentru certificare voluntară a produselor alimentare românești „De Origine România – DOR” sau alte legi prin care am îmbunătățit protecția copilului sau sprijinul creșterea animalelor și activitățile zootehnice.
- Am avut 77 de intervenții și declarații în plenul Camerei Deputaților, în care am susținut constant necesitatea dezvoltării infrastructurii de transporturi, de sănătate, de educație și dezvoltării mediului de afaceri din județul Suceava, ca singurele garanții pentru asigurarea de locuri de muncă bine plătite și pentru creșterea standardului de viață al sucevenilor;
- Am sprijinit județul Suceava prin formularea de amendamente la bugetul de stat, astfel încât autoritățile publice locale din județul meu să dispună de resurse financiare pentru a realiza investiții de calitate – rețele de utilități, școli, spitale, drumuri comunale și orășenești.
- Ca președinte al Grupului de prietenie cu Ucraina, am avut contacte constante cu oficialii din Parlamentul și Guvernul statului vecin și am contribuit la îmbunătățirea drepturilor de care se bucură comunitățile de români din statul vecin, inclusiv în privința respectătii dreptului la învățământul în limba română;
Aș mai adăuga faptul că, noi, parlamentarii PNL de Suceava, ne-am grupat în spatele președintelui Gheorghe Flutur și am susținut toate proiecte de dezvoltare ale județului din ultimii ani, iar modul în care s-a dezvoltat Suceava de când este condusă de o echipă liberală nu îl poate contesta nimeni, pentru că se vede cu ochiul liber, Suceava devenind model de succes și de referință pentru o administrație publică de calitate.
Pentru că la data de 1 februarie începe sesiunea parlamentară de primăvară, mi-am propus deja un set de noi obiective legislative pe care le voi elabora împreună cu colegii mei liberali. Vor fi proiecte care vor viza îmbunătățirea legislație în domeniul administrației publice, al încurajării și sprijinirii antreprenorilor români, al sprijinirii fermierilor români, adoptarea de măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile și măsuri împotriva abandonului școlar, precum și multe altele. Atunci când proiectele vor fi finalizate și înaintate Parlamentului spre adoptare, voi fi bucuros să le prezint în spațiul public”, este declarația făcută de deputatul Ioan Bălan.