Localnic din Horodnic de Jos, găsit mort în stradă, lângă bicicleta sa. Bărbatul a fost observat de un trecător, care a cerut ajutor la 112.

Marți dimineață, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza comunei Horodnic de Jos, a fost găsit un bărbat cazut lângă o bicicletă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în jurul orelor 10.00, un bătrân de 70 de ani, din comuna Horodnic de Jos, a fost găsit căzut pe sol, inconștient, lângă bicicletă, pe DC 46A.

Întrucât acesta nu prezenta semne vitale, trecătorul a apelat SNUAU 112, solicitând prezența unui echipaj medical.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut nici un efect, așa că, în jurul orelor 10.45, a fost constatat decesul.

Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență. S-a luat legătura telefonic cu medicul de familie, care a confirmat faptul că bărbatul era luat în evidență, acesta suferind de afecțiuni cardiace, respectiv, cardiopatie ischemică, hipertensiune, dislipidemie.

S-a dispus ridicarea cadavrului și transportarea acestuia la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.