Ioan Stan spune că, în ciuda recomandărilor FMI, nu vor crește taxele și impozitele. De asemenea, senatorul PSD de Suceava dă asigurări că pensiile vor fi recalculate, așa cum a promis acest partid.

Ioan Stan spune că, din punctul de vedere al social democraților, modelul corect de impozitare este cel progresiv, care presupune o scădere a impozitelor pe muncă la cei cu venituri mici și o impozitare pe măsură la cei cu venituri mari.

Senatorul declară că acest model va putea fi implementat după digitalizarea ANAF astfel încât veniturile salariaților să fie globalizate automat, fără o nouă sarcină birocratică pentru contribuabili.

”Referitor la recenta vizită a oficialilor FMI şi sugestiile acestora cu privire la economia românească, trebuie să spunem tranşant că acestea sunt doar simple recomandări, care nu impun nimic guvernului.

Drept urmare, nu se modifică nimic din programul de guvernare asumat de Premierul Ciolacu.

De altfel,  acest tip de recomandări trebuie tratate cu rezerva necesară, date fiind corecțiile repetate pe care FMI a fost nevoit să le facă propriilor scenarii și prognoze.

În consecinţă, pensionarii să fie liniștiți! Recalcularea se va face și va fi plătită așa cum a promis PSD, respectiv în luna septembrie din acest an. Banii sunt prevăzuți în buget, iar calendarul se va respecta, indiferent de opiniile unor analiști de la FMI sau de la alte organisme financiare. 

De asemenea, românii trebuie să ştie că în 2024 nu vor crește nici taxele și nici impozitele. Așadar, nu se poate pune problema majorării impozitului pe salariu.

Vizita delegației FMI în România este una de rutină, pentru consultări uzuale în privința indicatorilor macroeconomici, așa după cum prevede statutul FMI. În niciun caz nu se pune problema vreunui nou acord cu FMI-ul, guvernul României având deplina libertate de acțiune”, a precizat Ioan Stan. 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.