O suceveancă a zăcut moartă în casă săptămâni întregi, până când vecinii au sunat la 112. Aceștia au cerut ajutor după ce au simțit venind miros înțepător din apartamentul femeii și atunci și-au dat seama că aceasta murise.
Duminică, la orele 11:51, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct, de către o femeie din Suceava, despre faptul că vecina sa, în vârstă de 64 de ani, nu răspunde la ușă, și nu a mai văzut-o pe aceasta de aproximativ 2-3 săptămâni, iar din apartament se simte un miros urât.
Având în vedere sesizarea, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care după ce a verificat aspectele sezitate a solicitat intervenția la fața locului a unui echipaj IGSU Bucovina și a ambulanței.
Lucrătorii din cadrul IGSU Bucovina au intervenit și au pătruns în apartament pe geamul locuinței de la etajul 2, care se afla deschis, iar în interior au identificat-o pe proprietară decedată.
Din cercetări, a reieșit că femeia locuia singură, iar singurul moștenitor legal, fiul ei, ar locui în municipiul București, însă nu au fost obținute datele de contact ale acestuia.
Din cele relatate de vecini, defuncta a fost văzută ultima oară în urmă cu aproximativ 2-3 săptămâni, când a intrat singură în apartamentul ei. Aceasta era cunoscută de vecini cu probleme de sănătate.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că ușa de la apartament era închisă pe interior, având cheia în butuc.
Cadavrul se afla în stare avansată de putrefacție, nefiind identificate urme de violență.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare și așteaptă acum rezultatele necropsiei.