Șofer oprit de polițiști cu dispozitivul cu țepi, după o urmărire ca în filme. Incidnetul s-a petrecut marți seară, la Vicovu de Sus, după ce un tânăr de 18 ano nu a dorit să oprească mașina la un control de rutină.
Marți, în jurul orei 21.15, polițiștii din cadrul unui echipaj din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, aflându-se în serviciu de patrulare pe raza localității Falcău, comuna Brodina, au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce circula pe DJ 209 G, din direcția comuna Brodina către comuna Straja.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea în viteză, spre comuna Straja, neoprind la semnalul efectuat de către polițiști, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase.
Pe parcursul urmăririi polițiștii au efectuat prin sistemul acustic al autospecialei somațiile legale de oprire, averizând totodată șoferul cu iminenta folosire a mijloacelor din dotare, inclusiv a armamentului.
În momentul în care polițiștii au redus din ecartul dintre autospeciala de poliție și autoturismul urmărit, au observat pe luneta vehiculului aplicat semnul care indica prezența unui șofer începător.
În aceste condiții, suspicionând că la volan s-ar putea afla un tânăr fără experiență și posibil chiar pasageri minori, neoprirea putându-se datora și stării de panică sau unui act de teribilism, polițiștii au luat decizia de a nu utiliza armamentul evaluând în mod obiectiv riscurile asociate.
Polițiștii au solicitat prin stație sprijin prin prezența unei echipaj suplimentar din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, care se afla la acel moment în serviciul de patrulare pe raza localității Straja, comuna Straja.
Polițiștii solicitați în sprijin au urmat coordonatele indicate, poziționându-se în cadrul unui nou filtru rutier, efectuând un nou semnal regulamentar de oprire, însă întrucât șoferul nu s-a conformat, a fost imediat folosit dispozitivul baraj rutier extensibil cu țepi (SPIKE).
Conducătorul auto a încercat să vireze dreapta pentru a evita dispozitivul, dar cu toate acestea au fost perforate anvelopele din spate, reușindu-se imobilizarea vehivculului.
Fugarul a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 18 de ani, din comuna Straja, posesor de permis de conducere de doar o lună de zile. Acesta era singur în autoturism.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind negativ, de asemenea fiind testat și cu aparatul pentru detectarea substențelor interzise, rezultatul fiind negativ.
S-a efectuat verificarea autoturismului inclusiv în bazele de date, ocazie cu care nu au fost constatate alte abateri contravenționale.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 825 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.