“Valul de schimbare în Suceava a pornit”, a declarat liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, în fața a peste 1.000 de simpatizanți și membri ai PSD Suceava.
Declarația a fostă făcută vineri la Conferința Județeană de alegeri a PSD Suceava.
Marcel Ciolacu a spus că are convingerea că partidul pe care îl conduce va câştiga alegerile locale din 9 iunie în judeţul Suceava. Acesta a explicat că a discutat cu sucevenii și că aceștia s-au săturat de priecte pe hârtie și de promisiuni.
“Valul de schimbare în Suceava a pornit. Din acest moment, totul va ţine de dumneavoastră, de munca dumneavoastră, de implicarea dumneavoastră. Vreau să vă spun că nu trebuie să avem duşmani politici. Noi, PSD, avem adversari politici şi dreptatea şi corectitudinea sunt de partea noastră.
Este suficient. Prea mult timp am vândut vorbe goale sucevenilor, prea mult timp s-au vândut sucevenilor proiecte pe hârtie.
Această lipsă de performanţă privind atragerea de fonduri europene nu poate fi sancţionată decât prin vot”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat şi-a manifestat susţinerea faţă de candidatul PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul George Şoldan, exprimându-şi convingerea că acesta va deveni, într-o zi, preşedinte al PSD.