Oncologul Anca Dumitrovici Ababneh, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni cu suspendare dar și are și interdicții după ce a luat șpagă de la bolnavi de cancer. Aceasta nu mai poate profesa în unități medicale de stat pentru următorii cinci ani.
Tribunalul Suceava a decis, joi, condamnarea mediului oncolog sucevean Anca Dumitrovici Ababneh la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
De asemenea, medicului i s-au interzis anumite drepturi pe o perioadă de 5 ani, inclusiv exercitarea autorității publice, ocuparea funcțiilor ce implică exercițiul autorității de stat și profesia de medic în sistemul public de sănătate.
În această perioadă, inculpata trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere, printre care se numără prezentarea la Serviciul de Probațiune Suceava la datele stabilite de instituție, primirea vizitelor consilierului de probațiune desemnat, precum și anunțarea oricărei schimbări de locuință sau deplasări care depășesc 5 zile.
De asemenea, inculpata trebuie să comunice schimbarea locului de muncă și să ofere informații și documente privind mijloacele sale de existență. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile.
Instanța a menținut în continuare măsura asigurătorie dispusă asupra sumelor și bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei de corupție.
S-au confiscat sumele de 20660 lei și 750 euro dobândite prin săvârșirea faptei de corupție, precum și bunurile identificate și ridicate în cadrul perchezițiilor domiciliare efectuate.
Magistrații au decis ca inculpata să plătească 25200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Doctorița are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Conform procurorilor, medicul oncolog a luat șpagă de la 280 pacienți cu cancer sau rude ale acestora, de la sume de bani la cașcaval sau miere de albine.