Două gospodării au fost mistuite de flăcări, în prima zi de Paște, la Valea Moldovei.

Au intervenit pompierii militari și civili, cu șase autospeciale de stingere.

Flăcările au afectat două case de locuit și o anexă, din prima gospodărie. La a doua proprietate, sunt afectate o casă de locuit și o anexă, dar și o a doua locuință, parțial.

Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 500 de metri pătrați.

Intervenția pompierilor a fost promptă și incendiul a fost localizat cu rapiditate, astfel încât a fost îndepărtat pericolul de propagare la vecinătăți.

Pe timpul misiunii de stingere, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane, un minor în vârstă de 15 ani, și o femeie de 85, care au suferit atac de panică.

Incendiul a fost lichidat la ora 21:00, după trei ore de la anunțare.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, în urma unor scăpări de gaze combustibile de la o butelie de aragaz.

Femeia în vârstă de 85 de ani, cu hipertensiune, a fost convinsă de paramedici să meargă la spital. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a transportat-o la Centrul de Primiri Urgențe Gura Humorului, pentru investigații suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.