Al 60-lea pacient cu accident cerebral tratat la Spitalul Județean este un transfer din centrul universitar Târgu Mureș. Este vorba despre un bărbat de 70 de ani, tranferat duminică la Suceava cu elicopterul SMURD.
Pacientul a prezentat primele simptome de accident vascular cerebral în jurul orei 13.00. La ora 15.00 medicii de la Târgu Mureș au luat legătura cu cei suceveni iar la ora 18.00 bărbatul a fost transferat cu elicoperul la Spitalul Clinic de Urgență Suceava.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Bondaru, a fost un caz extrem de complex de AVC ischemic, cu stenoză intracraniană, care a necesitat resurse materiale importante și la care se speră într-o evoluție favorabilă.
Acesta a precizat că peste 50% din cazurile tratate la Suceava sunt din centre medicale, presiunea financiară reprezentând principalul impediment care ar putea conribui la dificultăți în asigurarea permanenței.
Tocmai de aceea spitalul sucevean are nevoie de o finanțare corectă din partea Ministerului Sănătății pentru următoarele trimestre.