Candidatul PSD la Primăria Ostra are în vedere realizarea unor investiții ambițioase în localitate.

Marian Răzvan Calenciuc are o viziune clară în ceea ce privește dezvoltarea comunei și vrea ca din postura de primar să atragă fonduri importante pentru Ostra.

Fonduri guvernamentale și europene atrase în localitate, sprijin pentru afacerile locale și încurajarea implicării tinerilor în antrenoriat, precum și promovarea zonei turistice în parteneriat cu primăriile de pe Valea Bistriței, sunt o parte dintre proiectele sale.

Liderii PSD Suceava s-au întâlnit cu Marian Răzvan Calenciuc și cu aproximativ 150 de localnici din Ostra la complexul comercial din localitate, unde s-a discutat despre planurile social-democraților de dezvoltare a comunei, dar și a județului.

Marian Răzvan Calenciuc are 38 de ani, este licențiat în Drept, căsătorit, este tată, iar de 17 ani lucrează într-o companie multinațională, fiind în prezent manager zonal.

Acesta are în plan și rezolvarea unor proiecte care țin de infrastructura rutieră din comună, dar și reabilitarea blocurilor din localitate, îndiguirea pâraielor, ecologizarea zonei Tarnița, înființarea unei rețele de hidranți, extinderea rețelei de apă și canal, achiziționarea unei noi mașini de pompieri și o dotare mai bună pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei.

Candidatul PSD își propune și înființarea unui centru afterschool, dar și luarea unor măsuri de sprijinire a elevilor din comună, cum ar fi o masă caldă în fiecare zi de școală și crearea unui ansamblu de dansuri al școlii gimnaziale.

”Am toată încrederea în viziunea lui Marian Răzvan Calenciuc și în capacitatea acestuia de a dezvolta comuna Ostra, concomitent cu celelalte localități din zona de munte a județului.

Îi voi fi alături în realizarea tuturor acestor proiecte, însă cel mai important pas este pe 9 iunie.

Atunci avem nevoie de cât mai multă susținere pentru a face schimbarea.

La Primăria Ostra și la Consiliul Județean Suceava. 9 iunie va fi ziua schimbării”, a declarat deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan – candidat la șefia Consiliului Județean Suceava. 

Comandat de PSD OJ Suceava, Cod Mandatar 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.